Thứ Tư, 1 tháng 2, 2012

Cum sa fim "altfel" in handmade

Ca raspuns (sau completare) la articolul meu de pe Crafty.ro, vin aici cu cateva insemnari:

Creatia handmade trebuie sa fie, in primul rand, “altfel”. Privitorul trebuie sa observe din prima clipa acest “altfel” si sa fie constient ca diferenta este data de imaginatia si abilitatea manuala a creatorului. Mai mult, acest admirator al creatiei handmade trebuie sa isi puna intrebari, sa aiba reactii de genul “Wow! Oare cum e posibil? Oare cum a fost confectionat acest obiect?”. Sa fie constient ca admira ceva unic si ireproductibil, ceva ce nu va putea gasi in alta parte, mai ales la tarabele cu chinezisme din talcioc. Acest “altfel” il va atrage spre handmade si ii va educa bunul-gust, ceea ce ne dorim cu totii sa se intample. 

Dar ce este acest “altfel”? E greu de definit, cu atat mai greu cu cat insasi creatia handmade este greu de definit. Handmade poate fi un cercel format dintr-o tortita, o margea si un charm, confectionat in 5 minute, nu? Tot handmade poate fi si un colier statement super-elaborat, confectionat din sute (daca nu chiar mii) de margelute de nisip. Amandoua pot fi confectionate manual (deci handmade), insa efortul creativ e in doze absolut diferite. Pentru a ne putea defini creatia ca fiind “altfel” trebuie sa urcam de la mic la mare, de la simplu la complex, de la copiere la inovare – adica sa contribuim in mod esential la propria creatie, sa indraznim mereu mai mult. 

A fi “altfel” nu e ceva static. E un proces, proces prin care trebuie trecem de fiecare data, mereu cu cate un pas mai inainte. E un fapt de indrazneala si de curaj, caci in primul rand trebuie sa privim in noi insine si sa imbratisam creatia care vine din interior, fara a ne face griji daca aceasta e pe placul oamenilor din jur. Va trebui sa ne placa in primul rand noua, numai asa vom putea sa o sustinem in fata altora, sa ii determinam sa ne accepte creatia asa cum o vedem noi. Eu cred ca acesta este secretul marilor artisti. 

Am auzit mai multi creatori de handmade care se plangeau ca nu prea au vanzari, ca oamenii nu prea sunt interesati de produsele lor si nu stiau cum sa faca sa remedieze aceasta situatie. Dadeau vina pe lipsa de bani, pe produsele mai ieftine din talcioc sau pe cumparatorii care prefera kitsch-urile. Problema era in schimb la ei. Renuntasera sa fie “altfel” sau nici macar nu si-au pus problema de a incerca sa fie. Sa nu uitam ca valoarea handmade-ului nu e data de simplul fapt ca e confectionat manual, ci de acel ceva in plus pe care il imprima artistul handmade creatiei sale.Nu spun ca ar trebui sa inventam samburele la pruna. Acela a fost deja inventat. Nici ca trebuie sa inventam noi tehnici la fiecare produs. Sustin, in schimb, ca sa trecem mereu prin acel proces de a fi altfel, cu un pas mai inainte decat am fost. Sa nu ne plafonam. Sa nu renuntam la a ne incerca limitele.

Cand vom deveni constienti ca valoarea handmade e data de contributia noastra personala la creatie, nu de materiele sau creatia in sine, atunci vor veni si vanzarile si aprecierile. E posibil ca sa avem mici deraiaje, e posibil sa ne lovim de mici bump-uri, sa intalnim in cale diferite bariere, insa e foarte important sa trecem peste toate, sa invatam lectia pe care ne-o da fiecare esec si sa cautam sa mergem mai departe cu propriile vise si idei indraznete.

Socializer Widget By Blogger Yard
SOCIALIZE IT →
FOLLOW US →
SHARE IT →

0 nhận xét:

Đăng nhận xét